În liceu (deh, cea mai frumoasă perioadă din tineretile mele), mă căzneam să fiu şi eu unul din milioanele de fani Michael Jackson, proaspăt aterizat în "democratie", fără a mă obosi prea tare să ascult şi alte "muzici"...Chestia este că, abia picat din anii 80, nici nu stiam cu ce se manâncă muzica adevarata, dat fiind că, înainte, eram fan "Curierul melodiilor", neavând eu alte surse disponibile (vezi casetofon, magnetofon, videocasetofon şi prieteni cu casete din străinătate)...Ce-i drept, din vechiul "Almanahul copiilor" mai aflasem eu de Sandra, Madonna si alte vedete din epoca, mai fredonam niste cantece din ABBA, Elvis sau Beatles, pe care le auzeam la prieteni, dar atât...
Mă rog, într-o zi cu soare, un coleg si bun prieten din clasă mă convinge, cum-necum, că rock-ul nu e, chiar aşa, o muzică pentru dezaxaţi - cum spun unii - şi-mi dă o casetă prost înregistrată cu "cea mai tare trupa" din areal.
Ajung eu acasă, pun caseta la noul dublu-casetofon achizitionat de ai mei de curând şi, dupa o piesa jumate, îl opresc oripilat...Tovarăşul meu nu avusese grijă să-mi dea ceva lejer, cu care să-mi obişnuiesc, mai întâi, urechile fine, de novice într-ale heavy-metalului (el asculta, printre metale grele, si Scorpions, Def Leppard, Van Halen...), ci mă "plesnise" peste bot direct cu ...Slayer...Show No Mercy. I-am dat caseta, a doua zi, i-am multumit frumos şi m-am întors spăşit la MJ.
Totuşi, într-o seară, mă plimbam prin FM şi am găsit un post de radio setat pe rock, una din multele staţii radio de nişă din anii 90, la care am auzit o piesă foarte ritmată şi o voce "interesantă", care mai mult răcnea, decât cânta. Totuşi, am apăsat, parcă teleghidat, pe REC si, după circa o oră, aveam primul album compliaţie (înregistrat incomplet) al Metallica. Ei, bine, în seara aceea am uitat complet de MJ şi mi-am terorizat creierii, în special cu Seek and Destroy...
Au urmat, apoi, doi ani de adevărate experienţe în care am acsultat cam tot ce se găsea atunci în materie de speed, thrash şi chiar death metal, dat fiind că liceul era plin de rockeri. Am rămas fidel Metallicii, dar am început să descopăr Led Zepp, Deep Purple, nenumărate trupe din anii 70...Cineva mi-a dat şi o casetă cu blues negru şi am ascultat luni întregi John Lee Hooker, B.B. King, apoi Clapton şi alti giganţi bluesmen...
Cu timpul am trecut şi prin Krautrock (Klaus Schulze, Tangerine Dream) şi Progressive (Pink Floyd, Gentle Giant, Dream Theater) şi am ajuns să ascult şi mult experimental...
Îi mulţumesc colegului pentru caseta pe care mi-a dat-o în ziua aceea, şi, cu toate că Slayer mi-a făcut capul calendar atunci....ce-a urmat contează cel mai mult.
Azi, mă opresc aici... Data viitoare, câte ceva despre filmele din viaţa mea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu