Klaus Schulze
După o perioadă destul de lungă în care am „forjat” metale de tot felul şi m-am delectat cu ceva muzici din zona prog rock / metal mai vechi şi mai noi, am decis că e timpul să mă întorc la o dragoste din tinereţe – electronica. Mai precis, la unul din marii muzicieni germani ai genului (situat tot in zona „prog”), care au pus bazele Krautrock-ului, Klaus Schulze.
După o reascultare a capodoperelor mai vechi – „Timewind” (1975), „Moondawn” (1976), „Dune” (1979) – de-a dreptul extatic – sau „Trancefer” (1981), mi-am zis că n-ar fi rău să încerc şi ceva nou, din ultimele producţii şi am ales „Moonlake” (2005) şi „Kontinuum” (2007).
Prima impresie a fost că stilul a suferit o schimbare destul de evidentă, mai ales în comparaţie cu albumele vechi mai sus enumerate.
„Moonlake”
are, în structură, câte ceva din soundul techno al anilor 90, dar păstrează nota de sideral şi psihedelic pe care o întâlnim, între altele, pe „Timewind”. Schulze este un maestru al creării unei atmosfere eterice în toată creaţia sa, dar adaugă, aici, prin introducerea vocilor şi inovaţiile imprevizibile din textura melodică, o notă şi mai accentuată de ...imponderabilitate. Prima piesă, Playmate in Paradise, debutează lin şi se construieşte gradat, până spre finalul aproape hipnotic, în care vocile procesate electronic ne transferă în ambientul cosmic. Piesa a doua – Artemis in Jubileo – este mai sincopată şi aduce câteva improvizaţii care seamănă, întrucâtva, cu soundul dark ambiental. În piesa Same Thought Lion – muzica devine mai misterioasă, în ciuda ritmului oarecum apropiat de zona Americii de Sud, care induce ascultătorului o stare melancolică. Mephisto încheie albumul într-o notă de crescendo, dublată de soloul final tipic lui Schulze.
„Kontinuum”
începe cu o piesă de o frumuseţe şi un calm deosebite. Sequenzer (from 70 to 07) este o altă mostră de ambiental electronic fabulos, care, pe parcursul a 24 de minute, conectează ascultătorul la un flux melodic similar transei. Euro Caravan continua periplul, adăugând vocea de sorginte orientală, pe fundal. Thor (Thunder) are, din nou, un sound progresiv, curat, în care parcă te poţi scufunda, ca într-un somn adânc, aproape ireal.
Unii artişti rămân la un nivel de excelenţă pe care, cu greu, îl pot atinge mulţi de-a lungul unei cariere. Klaus Schulze este şi rămâne un exponent de clasă al genului ambiental.
